Misiunile desfășurate de pompierii militari harghiteni în weekend

În zilele de vineri, sâmbătă și duminică, pompierii militari harghiteni au gestionat 20 de solicitări primite din partea populației, ce au constat în acordarea măsurilor de prim ajutor, stingerea incendiilor și operațiuni destinate protecției comunităților.

În intervalul menționat, o pondere de 75% o reprezintă cazurile pentru acordarea asistenței medicale de urgență, în urma cărora 15 persoane au primit ajutorul echipajelor SMURD.

Concomitent cu misiunile de asistență medicală, în ultimele 72 de ore, echipajele de stingere au acționat pentru lichidarea a 2 arderi necontrolate, în Bălan și Miercurea Ciuc, prevenind astfel extinderea flăcărilor la vecinătăți și limitând pagubele materiale, suprafața afectată fiind de peste 4 hectare de plantație puieți de brad și vegetație uscată.

De asemenea, în acest weekend, colegii noștri au intervenit la 3 misiuni în sprijinul comunităților, printre care se numără deblocarea ușii unei locuințe din comuna Sândominic și alte 2 misiuni de căutare/salvare a persoanelor din medii ostile vieții.

Vineri seara, 25 aprilie a.c., la ora 17:57, am fost solicitați pentru căutarea/salvarea unei persoane care ar fi căzut în lacul de acumulare Frumoasa și nu a mai ieșit la mal. La locul evenimentului s-au deplasat imediat 2 echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Miercurea Ciuc, cu o autospecială complexă de primă intervenție și un autocamion de intervenție, cu barca din dotare. La sosirea echipajelor de intervenție, persoana era deja scoasă din apă și i se aplicau manevre de resuscitare, de către un echipaj SAJ cu medic. În ciuda eforturilor depuse de personalul medical, după încheierea protocolului de resuscitare, a fost declarat decesul unei tinere, în vârstă de 18 ani.

Seara trecută, 27 aprilie a.c., în jurul orei 18:50, a fost solicitată intervenția pentru salvarea unei persoane prinsă într-un utilaj agricol (moară pentru preparare furaje), în satul Jolotca, comuna Ditrău. La locul evenimentului au fost mobilizate imediat un echipaj din cadrul Detașamentului de Pompieri Gheorgheni, cu o autospecială de descarcerare grea, precum și echipaje SVSU Dătrău și SAJ Remetea. Din nefericire, la sosirea echipajelor de intervenție, persoana (bărbat, în vârstă de 41 de ani) prezenta leziuni incompatibile cu viața.

 Pentru siguranța dumneavoastră și a celor dragi, fiți prevăzători și consultați sursele oficiale de informare!

Accesați platforma națională de pregătire pentru situații de urgență, disponibilă la adresa https://fiipregatit.ro și descărcați, gratuit,  aplicația DSU, care oferă informații utile despre prevenirea și gestionarea situațiilor de urgență, din App Store sau Google Play.

                               COMPARTIMENTUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE

Documente