Misiune contracronometru a pompierilor harghiteni

Pompierii din cadrul Detașamentului Miercurea Ciuc au avut, ieri, 17 iulie a.c., o misiune contracronometru pentru salvarea unei persoane surprinsă de prăbușirea unui mal de pământ.

Evenimentul s-a produs în localitatea Sâncrăieni, unde doi muncitori desfășurau  lucrări la un șanț al rețelei de apă şi canalizare, iar malul acestuia s-a surpat peste unul dintre ei. Ajunși la locul solicitării, pompierii au găsit victima blocată în șanțul adânc de aproximativ 3 metri, acoperită de pământ până la nivelul picioarelor, însă în stare de conștiență. Pentru optimizarea misiunii de răspuns, la caz au fost alocate un autocamion și o  autospecială cu accesorii specifice acestui tip de intervenție, precum și un echipaj aparținând Serviciului de Ambulanță Județean Harghita. În sprijinul echipajelor, pentru eficientizarea misiunii de răspuns, dispozitivul de intervenție a fost suplimentat cu un container Multirisc. După asigurarea zonei, astfel încât salvatorii să poată acționa în siguranță, colegii noștri au intervenit cu ajutorul echipamentelor specifice pentru extragerea persoanei. Misiunea a presupus efort susținut și, în mai puțin de 2 ore, bărbatul a fost extras, conștient și cooperant, de către pompieri și predat unui echipaj SAJ, cu medic, fiind transportat la Spitalul Județean de Urgență Miercurea Ciuc, pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.

Salvatorii au gestionat eficient și alte 4 cazuri pentru acordarea măsurilor de prim ajutor, în urma cărora un copil și 3 persoane adulte au fost asistate medical.

Eforturile colegilor noștri s-au concentrat și asupra protecției comunităților și bunurilor acestora, sens în care echipajele operative au intervenit pe strada Tudor Vladimirescu din municipiul Miercurea Ciuc, pentru degajarea crengilor unor copaci, care prezentau pericol pentru trecători.

De asemenea, pompierii Detașamentului Gheorgheni și SVSU Ciumani au acționat pentru stingerea unui incendiu izbucnit în bucătăria unei locuințe din comuna Ciumani, reușind să limiteze extinderea flăcărilor și să prevină alte pericole. Au fost mobilizate, cu operativitate, 5 echipaje de intervenție, cu 4 autospeciale de lucru cu apă și spumă și ambulanța SMURD a subunității. În momentul sosirii echipajelor, incendiul se manifesta în bucătărie, unde ardeau mașina de spălat și mobilierul, existând un risc ridicat de extindere. Pompierii mobilizați la fața locului au acționat prompt pentru localizarea și lichidarea incendiului, reușind să împiedice propagarea acestuia și să salveze astfel bunuri de o valoare semnificativă. Flăcările au afectat mobila din bucătărie și mașina de spălat. Cercetările efectuate au indicat drept cauză probabilă a evenimentului un scurtcircuit electric, generat de un conductor electric defect. Din fericire, nu au existat persoane rănite.

Măsuri de prevenire a incendiilor de natură electrică

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Oltul” Harghita reaminteşte cetățenilor măsurile ce trebuie respectate pentru preîntâmpinarea incendiilor de natură electrică, soldate cu pagube materiale şi uneori, din nefericire, chiar cu pierderi de vieţi omeneşti.

ATENŢIE LA APARATELE ELECTRICE SUB TENSIUNE!

Nu lăsaţi nesupravegheate aparate electrice sub tensiune, cum sunt: radiator, boiler, hotă, aerotermă, reşou, fier de călcat, lampă, computer, televizor şi altele asemenea;

Instalaţi şi utilizaţi aparatura electrocasnică respectând cu stricteţe indicaţiile producătorului ce sunt menţionate în prospectul produsului;

Verificaţi periodic cordoanele de legătură ale aparatelor electrice şi luaţi măsuri pentru înlocuirea acestora atunci când sunt uzate;

Dacă sesizaţi miros de plastic topit, deconectaţi aparatul de la sursa de curent. De cele mai multe ori, acest miros este produs de topirea corpului prizei sau a ştecărului. Treptat, arsura se va extinde pe conductorul de alimentare, acesta schimbându-şi culoarea până când se înnegreşte. Următorul punct va fi aparatul electric sau sistemul electric din perete. Incendiul este iminent.

Unele incendii se produc din cauza solicitării excesive a aparatelor electrice. Avertismentul vizează în mod special, electrocasnicele mari (radiator, boiler, frigider, reşou, aerotermă, maşina de spălat etc.). Alocaţi fiecărui aparat câte o priză. În cazul în care uniţi mai multe aparate la o singură sursă, aceasta se poate încălzi, provocând în scurt timp, un incendiu.

Atunci când plecaţi de acasă pentru câteva ore, deconectaţi consumatorii puternici de la sursa de curent electric. În cazul în care folosiţi prelungitoare cu posibilitatea de stopare a alimentarii cu energie electrică, nu ezitaţi să deconectaţi consumatorii electrici de fiecare dată când petreceţi mai mult timp în afara casei.

INSTALAŢI SENZORI DE FUM!

Dacă în clădirea în care locuiţi nu există senzori pentru fum şi incendiu, puteţi face singur aceasta achiziţie pentru o mai bună protecţie. Dacă aveţi deja un sistem de acest gen, verificaţi periodic funcţionalitatea sa, precum şi starea bateriilor.

Păstraţi la îndemână un stingător cu pulbere şi verificaţi valabilitatea acestuia. În cazul în care asistaţi la un incendiu electric, nu folosiţi niciodată o soluţie lichidă pentru stingerea focului. Apelaţi numărul de urgenţă 112.

În ceea ce privește avertizarea populației și luarea măsurilor de autoprotecție, în ultimele 24 de ore, au fost transmise 4 mesaje RO-ALERT, ce au semnalat prezența animalelor periculoase (urși) în localitățile Mugeni și Brădești.

Nu uitați! Mai multe informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire pentru situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU.

                              COMPARTIMENTUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE

Documente