Incendiu la o casă din Borsec, din cauza unui coș de fum

În cursul zilei de ieri, 7 aprilie a.c., pompierii au acționat pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință situată pe strada Nouă din orașul Borsec.

În urma apelului primit prin Sistemul Unic 112, care sesiza producerea  evenimentului, Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Oltul” al județului Harghita a mobilizat operativ, la fața locului, două echipaje din cadrul Gărzii de Intervenție Nr. 3 Corbu și SVSU Borsec, cu două autospeciale de stingere. Pompierii militari și civili au localizat și lichidat rapid și eficient incendiul, reușind să împiedice propagarea acestuia la acoperiș și să salveze astfel bunuri de o valoare semnificativă. În urma producerii evenimentului, provocat, cel mai probabil, de coșul de fum necurățat de funingine, nu s-au înregistrat pagube materiale.

Coșurile de fum joacă un rol esențial în siguranța casei tale! Curățarea și verificarea periodică a coșului de fum nu doar că asigură o bună funcționare a sistemului de încălzire, dar previne și acumularea de funingine, care poate provoca incendii sau intoxicații cu monoxid de carbon.

Nu lăsa siguranța pe ultimul loc! Fii informat, fii pregătit!

Alte 8 intervenții au fost reprezentate de misiunile echipajelor SMURD, care au acordat asistență medicală de urgență pentru 8 persoane aflate în dificultate.

Reamintim cetățenilor că adoptarea unui comportament preventiv este esențială pentru salvarea de vieți și bunuri. Accesați platforma națională de pregătire pentru situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată, gratuit, de pe AppStore și Google Play. 

                                 COMPARTIMENTUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE

Documente