10 misiuni derulate de pompierii militari harghiteni, în ultimele 24 de ore

În cursul zilei de ieri, 8 decembrie a.c., salvatorii harghiteni au derulat 10 intervenții la nivel județean, dintre care 7 reprezintă cazurile pentru acordarea măsurilor de prim ajutor, în urma cărora echipajele SMURD au asistat medical 7 persoane aflate în dificultate.

De asemenea, colegii noștri au derulat o misiune de salvare a unei persoane în etate,  rămasă blocată în propria locuință din municipiul Toplița.

Concomitent cu aceste tipuri de misiuni, echipajele de stingere au fost solicitate să intervină la 2 incendii produse în localitățile Dealu și Siculeni, unde au acționat pentru localizarea și lichidarea focarelor, prevenind extinderea acestora la vecinătăți și reducând potențialele pagube.

 Ieri, în jurul prânzului, pompierii militari și civili din cadrul Detașamentului Odorheiu Secuiesc și SVSU Dealu au acționat pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o casă din localitatea Dealu. Incendiul, care se manifesta în centrala termică, a fost stins de forțele de intervenție în aproximativ 30 de minute. În urma producerii evenimentului, provocat, cel mai probabil, de jarul căzut din sistemul de încălzit (centrală cu combustibil solid), au ars bunurile din încăpere și ușa de la intrare.

Noaptea trecută, în jur de 30 de pompieri militari și civili din cadrul Detașamentului Miercurea Ciuc, SVSU Siculeni și Racu au acționat pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o gospodărie situată în localitatea Siculeni, reușind să salveze din calea flăcărilor, o locuință învecinată și mai multe anexe gospodărești. În momentul sosirii forțelor de intervenție, arderea se manifesta violent la nivelul acoperișului casei, flăcările amenințând să se extindă la o altă locuință și anexe aflate în imediata apropiere a focarelor. Timp de aproximativ două ore, pompierii au acționat, cu 4 autospeciale de lucru cu apă și spumă, pentru localizarea și stingerea incendiului, precum și pentru protecția clădirilor expuse riscului. Cauza probabilă a incendiului a constituit-o un scurtcircuit electric. Ca urmare a producerii evenimentului, au ars elementele de construcție din lemn ale acoperișului și ale unei anexe, un scuter, o bicicletă, o betonieră, 3 cositori iarbă, unelte, îmbrăcăminte și alte bunuri. Din fericire, nu au existat persoane rănite.

În această perioadă cu temperaturi scăzute, numărul incendiilor la locuințe, cauzate de exploatarea necorespunzătoare a instalațiilor electrice, a sistemelor de încălzire și neverificarea coșurilor de fum, este în creștere. Uneori este nevoie doar de o clipă de neatenție pentru ca focul să se extindă și să afecteze întreaga locuință.

Neglijența sau ignorarea regulilor de siguranță și a măsurilor de prevenire pot provoca pagube materiale însemnate, iar în unele cazuri mai grave, pierderi de vieți omenești!

Verificarea, repararea și curățarea periodică a coșurilor de evacuare a fumului sunt esențiale! Nu utilizați sobele şi a alte mijloace de încălzire defecte, cu improvizaţii, supraalimentate cu combustibili sau nesupravegheate, şi nu aprindeți focul prin utilizarea lichidelor inflamabile!

Apelarea la specialişti, atunci când sesizăm probleme la instalaţiile electrice sau la mijloacele de încălzire, este, de asemenea, o măsură de prevenţie foarte importantă. Orice improvizaţie minoră poate conduce la incidente cu repercusiuni.

Pentru evitarea oricăror potențiale pericole, este recomandată montarea detectoarelor de gaz, precum şi a detectoarelor de incendiu în locuințe.

 Pentru a fi mereu pregătiți în fața situațiilor de urgență, este esențial să aveți la îndemână informații corecte și utile despre modul în care trebuie să acționați înainte, în timpul și după producerea acestora.

Accesați platforma fiipregatit.ro, unde găsiți ghiduri detaliate și recomandări practice pentru diferite tipuri de riscuri și descărcați, gratuit, aplicația mobilă DSU, disponibilă pentru toți utilizatorii de smartphone, care oferă alerte în timp real, sfaturi de prim ajutor și recomandări utile pentru protecția dumneavoastră și a celor dragi.

                                      COMPARTIMENTUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE

Documente